Malaseb – Șampon antimicotic pentru câini și pisici
Șamponul antimiotic Malaseb este folosit în tratamentul și controlul dermatitei seboreice sau micozelor asociate cu Malassezia pachydermatis și Staphylococcus intermedius la câine sau ca adjuvant în tratamentul dermatofitozei produse de Microsporum canis la pisică în asociere cu griseofulvina.
Micozele sunt infecții care afectează pielea animalelor, cauzate de ciuperci. Această infecție se manifestă de obicei ca inflamație și roșeață a pielii, dar se poate prezenta și ca mâncărime sau căderea părului în zona afectată. Pentru micoză, un medic veterinar poate prescrie un regim de tratament pe bază de antifungice, inclusiv creme, șampoane speciale precum șamponul Malaseb sau medicamente orale.
Șamponul Malaseb – mod de administrare
Ca regulă generală în administrarea șamponului Malaseb la câini, aplicați samponul de două ori pe săptămână până când simptomele dispar și apoi, săptămânal sau ori de câte ori este necesar pentru a menține afectiunea sub control, deoarece aceasta poate reapărea.
În privința pisicilor, șamponul trebuie aplicat de două ori pe săptămână pe o perioadă minimă, conform indicațiilor medicului veterinar. Durata maximă a perioadei de tratament nu trebuie să depășească 16 săptămâni.
În tratamentul împotriva miocozelor, atât durata cât și frecvența de folosire a șamponului sunt stabilite de medicul veterinar și recomandate pe baza nivelului de afecțiune a animalului. Totodată, se recomandă consultarea medicului veterinar cu privire la necesitatea tunderii blănii pisicii sau câinelui, înainte de administrarea tratamentului.
Un flacon de 250 de ml de șampon furnizează aproximativ 8-16 tratamente pentru un câine care cântărește aproximativ 15 kg; în ceea ce privește un câine care cântărește 25 de kg, șamponul poate fi folosit pentru 5-10 tratamente. În cazul pisicilor, șamponul furnizează 25 de tratamente, acest lucru depinzând de grosimea blănii.
Șampon Malaseb – recomandări privind modul de aplicare
Înainte de aplicare, udați cu multă apă blana animalului. Aplicați șamponul Malaseb în mai multe locuri și masați până ajunge pe toată suprafața corpului, în blană, mai ales în jurul buzelor, sub coada și între degete. Folosiți suficient șampon cât pentru a crea spumă. Animalul trebuie să stea timp de 10 minute cu soluția pe piele, iar apoi, clătiți cu apă curată și lăsați să se usuce în mod natural.
În lupta împotriva dermatitei seboreice sau a micozelor, este foarte important să țineți cont de sfatul medicului veterinar și în special să mergeți cu animalul dumneavostră des la cabinetul veterinar pentru a preveni sau pentru a nu agrava boala, astfel încât perioada de tratamnet să fie una scurtă.
Substanțe active și ingrediente
Printre substanțele active ale șamponului Malaseb se numără digluconat de clorhexidină (20 mg), nitrat de miconazol (20 mg) și excipienții metilcloroizotiazolinonă (0,0075 mg), metilizotazolinonă (0,0025 mg), benzoat de sodiu (1,25 mg).
Șamponul Malaseb are o culoare galben-deschis spre maro-deschis și este ușor tulbure.
Atenționări speciale
În tratamentul dermatofitozei la pisici sau la câini, șamponul trebuie utilizat doar în asociere cu griseofulvina.
În cazul pisicilor gestante, este interzisă utilizarea șamponului Malaseb cu griseofulvina, deoarece acest medicament din urmă este interzis pe perioada gestației.
Șamponul Malaseb – alege Biotur pentru animalul tău
Grija pentru pielea animalului tău este foarte importantă pentru bunăstarea acestuia. Așadar, vă punem la dispoziție pe platforma Biotur Shop șamponul Malaseb, împotriva micozelor sau împotriva dermatitei seboreice la câini sau la pisici.