Pisici grase – obezitatea la pisici
Pisicile grase sau supraponderale sunt din ce în ce mai întâlnite, mai ales la stăpânii care își cresc animalele de companie în apartament, fără a avea contact cu mediul extern. Astfel, pisica nu are parte de activitatea fizică necesară menținerii unei condiții fizice optime. Pisicile tind să mănânce atât cât le pune stăpânul în bolul cu mâncare, neținând cont de câte ori au mâncat într-o zi. De aceea, este ideal să-I oferim pisicii noastre o dietă echilibrată pentru a nu ajunge în situația de a fi obeză. Însă, dacă pisica ta s-a îngrășat vizibil și mult peste greutatea corporală normal, atunci este nevoie de o vizită la medicul veterinar și de adoptarea unei diete pentru pisică. În acest articol, vă vom prezenta tot ceea ce trebuie să știți despre pisicile grase.
Pisici grase – cum ne dăm seama că pisica noastră suferă de obezitate?
Pisicile grase vor suferi de obezitate, până când nu vor ajunge la greutatea corporală normal[. Obezitatea este o boală care afectează atât oamenii, cât și animalele. Cele mai multe cazuri de obezitate la pisici se manifestă la felinele care au stau în interior, fără a avea activitățile specifice precum vânatul, lupta pentru pradă sau joaca.
Pisicile grase pot suferi de diverse boli, precum: boli metabolice endocrine precum diabetul, probleme cardiace, hipertensiune, afecțiuni ale oaselor și articulațiilor. De asemenea, o pisică grasă nu se va putea mișca după cum dorește, iar această imobilitate îi va afecta și starea de bine. Felina va deveni sedentară, fără chef de joacă sau de toaletare.
Pentru a ne da seama dacă pisica noastră suferă de obezitate este necesară o vizită la medicul veterinar. Acesta va stabili, după mai multe investigații, indicele de masă corporală a pisicii, ținând cont de mai multe aspecte precum rasă, vârstă, sex, castrată sau intactă, conformație, greutate, indoor/outdoor etc. Mai jos, veți vedea valorile indicelui de masa corporală și câteva caracteristici pentru fiecare categorie:
• Indicele de masă corporală 1 – vizibilitate accentuată a coastelor și a coloanei vertebrale; masă musculară inexistentă
• Indicele de masă corporală 2 – coastele și coloana vertebrală este ușor de văzut; abdomen supt; foarte puțină masă musculară
• Indicele de masă corporrală 3 – coasta și coloana vertebrală sunt vizibile; grăsime abdominală puțină; coastele pot fi simțite ușor
• Indicele de masă corporală 4 – talie pronunțață; se poare observa un strat de grăsime în zona coastelor și a coloanei vertebrale
• Indicele de masă corporală 5 – masă musculară vizibilă, talie evidentă, subțire; coastele se pot simți și pot fi sau nu vizibile, cu un strat subțire de grăsime suprapusă
• Indicele de masă corporală 6 – coastele și coloana se simt cu dificultate; talia este îngroșată; depozite de grăsime la baza cozii și la piept
• Indicele de masă corporală 7 – talia îngroșată; abdomenul capătă forma rotundă
• Indicele de masă corporală 8 – talia nu mai este atât de vizibilă; abdomenul capătă o formă rotunjită accentuată; grăsime în exces la nivelul cozii, abdomenului și pieptului
• Indicele de masă corporală 9 – talia nu mai este vizibilă; grăsime abdominală în exces; coastele și coloana vertebrală nu mai pot fi simțite cu mâna.
În majoritatea cazurilor, pisicile grase ajung în stadiul obezității atunci când nu au o alimentație corectă, suferă de o boală, au fost castrate sau nu au parte de activitate fizică.
Pisici grase – alege hrana corectă pentru pisica ta
Pisicile grase au nevoie de o alimentație corectă, pentru a ajunge la greutatea optimă. Este necesar să cântărești hrana pisicii de fiecare dată, pentru a fi sigur că îi oferi cantitatea corectă. De asemnenea, trebuie să ridici numărul de gustări pe zi, întrucât acestea conțin multe calorii. Stăpânul animalului de companie trebuie să înceteze să îi mai ofere pisicii resturi de la masă. Hrana uscată conține mai multe calorii per suta de grame decât hrana umedă, din cauza conținutului redus de umiditate. Pentru a fi sigur că pisica ta este hrănită corespunzător, poți să stabilești o un program potrivit pentru servirea meselor.
Biotur Shop pune la dispoziția dumneavoastră mâncarea potrivită pentru pisica ta, în cazul în care suferă de obezitate. HRANA UMEDĂ DIETETICĂ PENTRU PISICI PROLIFE PLIC VET OBESITY 85GR/22423 este ideală pentru o pisică care trebuie să slăbească. Acesta este indicat să faciliteze scăderea în greutate, deoarece îi asociază niveluri adecvate de vitamine, minerale și proteine, ajutând organismul să mențină tonusul muscular și vitalitatea potrivită.
Pisici grase – respectă programul de hrănire
Pisicile grase au nevoie de un program bine stabilit de hrănire. Stăpânul animalului de companie trebuie să hrănească pisica doar în orele stabilite și trebuie să renunțați la eventualele gustări. Pisicile vor cere mâncare, chiar și atunci când nu simt nevoia. Un castron cu apă va fi necesar pentru a le distrage atenția. Trebuie să ignorați orice încercare a pisicii, chiar dacă miaună pe lângă voi.
Mâncarea pentru pisici oferită de Biotur este potrivită pentru animalul tău de companie, întrucât conține toți nutrienții necesari unei dezvoltări sănătoase. În gama Chicopee, Biotur oferă:
Classic nature Line – cea mai variată gamă
Holistic Nature Line – hrană holistică de top