Acneea la pisici – Cauze. Simptome. Tratament
Acneea la pisici afectează felinele din diverse motive, însă în cele mai multe cazuri această afecțiune poate fi observată în zona bărbiei. Este o boală des întâlnită la pisici începând cu vârsta de un an. Acneea la pisici poate avea perioade de remisie și perioade de accentuare. Această afecțiune apare la feline sub forma unor dopuri minuscule cu un conținut închis la culoare în jurul axelor de păr ale bărbiei și ale buzei inferioare. Pisica nu va fi afectată la început de aceste puncte negre, însă cu timpul îi pot provoca animalului mâncărimi și dureri în zona afectată. Chiar și puii de pisică pot fi afectați de această boală, dacă intră în contact cu o pisică bolnavă.
Acneea la pisici – Cauze
Acneea la pisici apare în cele mai multe cazuri din cauza unei igiene precare sau a slăbirii sistemului imunitar al organismului. Această afecțiune se dezvoltă de obicei în zona bărbiei, deoarece pisicii îi este greu să se spele în acel loc. Acneea bărbiei este o tulburare de cheratinizare foliculară. Cheratinizarea este un exces de cheratină, o proteină întâlnită în straturile superficiale ale pielii. Excesul de cheratină se acumulează și se formează acele puncte negre (comedoane). În cazurile mai avansate se pot dezvolta eritemul și alopecia. Pot fi descoperite diferite bacterii la un examen citologic cum ar fi Pasteurella multocida, beta-hemolitic Streptococcus și Staphylococcus. Chisturile formate se pot dezvolta în cazurile mai grave.
Cauzele acneei la pisici pot fi:
• Stres
• Reacția adversă la un anumit medicament
• O toaletare greșită a pisicii
• O boală a pielii (seboree grasă)
Acneea la pisici apare atât la masculi, cât și la femele. Așadar hormonii nu sunt o cauză a apariției a acestei condiții.
Acneea la pisici – simptome
Acneea la pisici prezintă anumite simptome care nu trebuie trecute cu vederea. La majoritatea pisicilor pielea buzei și bărbia se înroșesc. De asemenea, firele de păr de pe bărbie cad, iar pielea devine roșie, astfel apar și mâncărimile care deranjează animalul de companie. Pe bărbie apar coșuri de culoarea roșie și pe parcurs apar cruste pe astfel de comedoane dezvoltate. Câteodată, bărbia pisicii se inflamează, iar în cazurile grave pot apărea sângerări sau noduli. În cazul în care observați unul dintre simptomele enumerate mai sus, trebuie să vă prezentați la medicul veterinar în cel mai scurt timp, deoarece acestea pot ascunde anumite boli mai grave cum ar fi:
• Lepra la pisici
• Alergii
• Infecții cu ciuperci
• Tumori ale pielii
• Secreții ale glandelor din piele
• Tumori la nivelul epidermei
Medicul va efectua anumite analize pentru a determina cauzele și pentru a pune un diagnostic corect. Se vor observa în urma diagnosticului mărirea glandelor sebacee. Medicul veterinar va constata dacă este vorba de dermatofitoza (infecții fungice) sau demodicoză feline (mange). Acneea la pisici se poate extinde de la bărbie la alte zone ale corpului. În cele mai multe cazuri această dezvoltare a bolii se întâlnește la câini, din cauza unor tulburări hormonale, din cauza unor trauma sau pe fond genetic.
În urma acneei, pisica poate suferi anumite infecții cutanate. Pielea devine mult mai sensibilă, astfel foliculii de păr devin mai vulnerabili în cazul unei infecții. Așa pate apărea foliculita, o infecție bacteriană ce va fi tratată cu antibiotice.
Acneea la pisici – Tratament
Acneea la pisici poate fi tratată și acasă cu medicamente prescrise de medicul veterinar. De regulă, este indicat să folosiți gelul de peroxid de benzoil care se aplică direct pe zonele afectate, sau se folosesc anumite antibiotic contra infecției. De asemenea, în cazurile grave se vor administra antibiotic antifungice orale, steroizi orali sau retinoizi orali. Acest tratament se va administra timp de câteva săptămâni. Pot apărea reacții adverse precum: iritații ale stomacului, greață, pierderea poftei de mâncare și diaree. Pisica poate fi spălată cu un șampon antiseboreic pentru a destupa foliculii firelor de păr. Medicul veterinar vă va cere să spălați zona afectată cu produse medicamentoase o dată sau de două ori pe săptămână pentru a îndepărta excesul de sebum și a îndepărta crustele formate. Este recomandat un timp de curățare de 10 minute. Trebuie să monitorizați pisica atent pentru a observa din timp schimbările la nivel digestive.
Pe platforma Biotur Shop veți găsi medicamentele potrivite pentru animalul dumneavoastră pentru a combate acneea la pisici , precum și alte suplimente pentru întărirea sistemului imunitar. Pisica dumneavoastră merită toată atenția cuvenită. Nu ezitați să apelați la medicul veterinar dacă observați semne ale acneei la pisici.